Medicii folosesc tehnologii tot mai moderne

O tumoră craniană extirpată printr-o nară! E o procedură revoluţionară pe care o fac doar câţiva neurochirurgi români. Şi rezidenţii pot învăţa acum, de pe reţelele de socializare, care sunt paşii unei astfel de operaţii. Tehnologiile moderne sunt tot mai folosite. La Terapie Intensivă, de exemplu, telemedicina îi ajută pe medici să vadă de oriunde, la orice oră, ce fac pacienţii lor.

În stânga sunt imagini din timpul unei intervenţii neurochirurgicale. Printr-o nară, medicii i-au introdus acestui pacient de 55 de ani o videocameră care îl ajută pe chirurgul ORL să ajungă la nivelul tumorii. Apoi, formațiunea e extirpată și scoasă tot pe nară. Pacientul nu are dureri post-operatorii, iar în trei zile va pleca acasă. În dreapta, este un tânăr rezident care urmăreşte intervenția pe o reţea de socializare.

Suntem în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Marie Curie”. Clinica e dotată cu un sistem de telemedicină care permite transmiterea de imagini video şi parametri medicali în timp real pentru urmărirea semnelor vitale ale pacienţilor.

Joi şi vineri, Bucureştiul va găzdui cel mai important festival dedicat tehnologiei digitale şi internetului: iCCE.fest. În acest an, tema principală este impactul şi potentialul soluţiilor digitale asupra sistemelor de sănătate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.