„O noapte printre giganți”, la Muzeul Antipa
Programul „O noapte printre giganți”, în care copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani pot petrece o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ, începe vineri la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
„Ca în fiecare an, în prima parte a serii, cei mici vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor. Edițiile din acest an vor fi îmbogățite și cu alte surprize, dezvăluite copiilor la momentul oportun! Sosirea micuților este stabilită pentru ora 21,00, iar părinții sunt așteptați să-i ia a doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8,30, după ce copiii au luat micul dejun, constând în brânzeturi proaspete”, precizează un comunicat al muzeului, informează Agerpres.
Înscrierea participanților la următoarele ediții acestei veri (30 iunie, 7 iulie, 21 iulie, 4 august, 25 august, 1 septembrie sau 8 septembrie 2017) se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: info@antipa.ro sau la numărul de telefon: 021.305.60.31. Costurile de participare sunt: 200 lei/copil; 300 lei/doi frați; 400 lei/trei frați.
Aflat la a șasea ediție, „O noapte printre giganți” a strâns până în prezent aproape 700 de participanți.