Spirulina face minuni pentru sănătate

Spirulina este unul dintre cele mai complexe suplimente alimentare, care nu ar trebui să lipsească din alimentația zilnică, având numeroase proprietăți și beneficii. Spirulina poate fi găsită atât ca pastile, cât și ca pudră. Doza recomandată zilnică pentru adulți este de 3 comprimate, în 3 reprize.

Cu ajutorul spirulinei, spun specialiștii, organismul, dar se luptă și cu kilogramele în plus. „Istoric vorbind, consumul de spirulină ne duce în cele mai vechi timpuri, pe vremea civilizațiilor Aztece. De-a lungul timpului, s-a descoperit că pe lângă energia pe care ți-o dă, această algă are proprietatea de a-ți detoxifia ficatul și de a-ți întări sistemul imunitar deoarece este extrem de bogată în proteine și nutrienți precum fier, potasiu, magneziu, fosfor, calciu și beta-caroten”, a declarat farm. cercet. Biosunline, dr. Anca Pop.

Interesant este faptul că cei de la NASA, spune dr Pop, au realizat numeroase studii despre această algă-minune și au descoperit că 1 kg de spirulină are aceleași proprietăți nutritive ca 1,000 de kg de legume. „Ținând cont de acest lucru, nu e de mirare că spirulina ar reprezenta un beneficiu major la dietă de slăbire, mai ales că reduce și pofta de mâncare”, mai spune specialista.

Contraindicații spirulină:

Deși e bună pentru majoritatea oamenilor, spirulina are însă și contraidicații în mod special pentru cei alergici la iod sau la fructe de mare, pentru cei cu boli auto-imune (lupus, scleroză etc. ), iar gravidele trebuie să consulte medicul înainte de cura cu spirulină. De asemenea, și cei care iau medicamente de coagulare a sângelui este indicat să ceară mai întâi sfatul specialistului, scrie doctorulzilei.ro.

Beneficii spirulină:

– Ajută la buna funcționare a ficatului și este perfectă în curele de detoxifiere a organismului. Fiind bogată în clorofilă, spirulina ajută la eliminarea toxinelor din sânge și la întărirea sistemului imunitar al organismului uman.

– Are foarte multe proteine și conține toți cei opt aminoacizi esențiali organismului, într-o formă ușor de asimilat. Are de șase ori mai multe proteine decât un ou și de trei ori mai multe proteine decât carnea de vită, spre exemplu. Este recomandată celor care se confruntă cu boala Lyme (dată de înțepătura de căpușe).

– Este bună pentru oase și dinți. O singură pastilă de spirulină conține de 26 de ori mai mult calciu decât un pahar de lapte, spre exemplu. Astfel, este recomandată celor care țin o dietă fără lapte sau au intoleranță la lactoză

– Este unul dintre cei mai puternici antioxidanți naturali care se găsesc pe Pământ. Conține un mix de Vitamina E, Seleniu și Carotenoid, care cumulează o forță deosebită în neutralizarea radicalilor liberi, și care are un efect protector împotriva îmbătrânirii celulare.

– Este benefică pentru ochi. De foarte multe ori auzim că morcovii sunt foarte buni pentru vederea noastră, dar specialiștii susțin că spirulina are de 25 de ori mai mult beta caroten decât morcovii.

– Având un conținut mare de Vitamina A, reglează funcționarea glandelor sebacee. Astfel este evitată secreția excesivă a acestora și congestia lor (acneea).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.