Dragoș Nedelcu a semnat cu FCSB
Viitorul Constanţa va primi aproximativ 1,5 milioane de euro în urma transferului lui Dragoş Nedelcu la FCSB și va avea 20% dintr-un viitor transfer.
Cristi Bivolaru, directorul general de la Viitorul, a confirmat transferul lui Dragoș Nedelcu la FCSB. „În momentul de față Nedelcu se întoarce din cantonamentul din Turcia. E posibil ca mâine sau poimâine să semneze cu Steaua. Lucrurile sunt, în mare, ageate. Viitorul va primi mai mult de 1,5 milioane de euro și va avea procent dintr-un eventual transfer. Dacă nu apare ceva din eter, vreo altă ofertă, atunci lucrurile sunt clare. Gică nu a discutat cu Gigi Becali despre acest transfer.
Nedelcu e într-o formă deosebită. Pote juca titular la orice echipă de top, nu doar la Steaua. Este o certitudine. Sunt niște oferte extrem de tentante, dar nu cred că Hagi va renunța la ambii jucători în această vară. Era necesar să facem rost de bani pentru a plăti datoriile față de jucători, pe care îi merită. De-asta se realizează acest transfer atât de repede”, a declarat Cristi Bivolaru la Dolce Sport.