Iohannis va avea luni consultări cu partidele parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis va convoca pentru luni consultări cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare  pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern”, a afirmat Mădălina Dobrovolschi, potrivit News.ro.

Ea a amintit faptul că preşedintele României participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiuliului european.

Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat secretarul Camerei Ioana Bran. Au votat „pentru” 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă”. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că în urma adoptării moțiunii de cenzură Guvernul Grindeanu este demis, iar Parlamentul aduce de îndată situația la cunoștința șefului statului, în vederea desemnării unui alt candidat la funcția de prim-ministru.

„Potrivit rezultatului constatat de Birourile permanente, moțiunea de cenzură a fost adoptată. Moțiunea de cenzură fiind adoptată, potrivit articolului 113 din Constituție, Guvernul este demis și, în conformitate cu prevederile articolului 91 din Regulamentul activităților comune, Parlamentul aduce de îndată această situație la cunoștința președintelui în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcția de prim-ministru”, a spus Tăriceanu, după anunțarea rezultatului votului pe moțiune.

.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.