Canicula duce sute de persoane la spital
Un număr de 521 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov miercuri, de la ora 8,00 până la ora 16,00, a declarat pentru Agerpres managerul SABIF, Alis Grasu.
„Este vorba despre 521 de cazuri de astăzi de la ora 8,00 până la această oră (n.r. — 16,00). Dintre ele, 280 de persoane au prezentat urgențe de Cod roșu și Cod Galben”, a spus medicul.
Potrivit lui Alis Grasu, dintre urgențe 87 de persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanță, 16 au prezentat lipotimii și 8 — sincope.