Totul despre Gărână Jazz Festival
Recitaluri de jazz, proiecții de scurtmetraje sau numere de teatru outdoor, reprezintă doar câteva dintre reperele festivalului de jazz de la Gărâna, care se va desfășura în perioada 6-9 iulie în Munții Semenic, pe scena de la Poiana Lupului și din Biserica Catolică Văliug, au informat luni, organizatorii manifestării artistice.
„Departe de agitația orașului, la capătul unui drum cu priveliști memorabile, Gărâna păstrează neatinse răcoarea Munților Banatului și nopțile cu jazz care urmează să se dezlănțuie în curând. Pe lângă cele 18 trupe care vor urca pe scena de la Poiana Lupului și din Biserica Catolică Văliug, vizitatorii se vor putea bucura, pe parcursul festivalului, de trasee montane, cinema sub cerul liber, spectacole de teatru, clase de yoga, târguri și multe alte activități incluse în program”, se arată într-un comunicat remis Agerpres de Fundația Culturală Jazz Banat.
După terminarea concertelor, Poiana Lupului se va transforma în cinema și va fi gazda unui program special de scurtmetraje oferite de Institutul Francez. O serie de comedii, drame tragi-comice și animații scurte vor aduce la viață povești din prezent și personaje din cele mai diverse.
Tot aici va putea fi văzut, în premieră, scurtmetrajul fotografului român Andrei Becheru, „Nature laughs as Time Slips”, inspirat de albumul cu același nume al muzicianului american Tor Lundval.
Trupa de teatru „Auăleu”, cunoscută pentru reprezentațiile „mobile” din orașe, sate și chiar de peste ocean, va fi prezentă în fiecare seară la festival cu momente de spectacol aducătoare de inspirație, întrebări și răspunsuri.
Scriitorii timișoreni Nicolae Strâmbeanu, Brândușa Armanca, Daniel Vighi și Viorel Marineasa îți vor lansa cele mai noi apariții editoriale în cadrul festivalului, iar spectatorii pasionați de jazz românesc pot participa la lansarea celor mai noi albume semnate de muzicienii Marius Preda și Mircea Tiberian.