Va fi demis Daum de Burleanu?

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a declarat duminică seară că în prezent există „o procedură de analiză” în privinţa lui Christoph Daum, care se va termina cât mai curând posibil, iar apoi va putea răspunde întrebării legate de o eventuală despărţire de selecţioner.

„În privinţa domnului Daum suntem într-o procedură în momentul de faţă de analiză. Se va termina cât mai repede posibil. După ce o să avem această analiză, e un dublu filtru, la nivel de Comisie Tehnică şi apoi la nivel de Comitet Executiv, o să putem răspunde acestei întrebări”, a afirmat Răzvan Burleanu, după ce a fost întrebat dacă se ia în calcul despărţirea de selecţioner.

În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, despre faptul că el l-ar fi demis imediat pe Christoph Daum, Răzvan Burleanu a spus: „E o libertate de opinie. Să nu credeţi că la nivel de Comitet Executiv avem unanimităţi peste unanimităţi pe orice subiect. Cu criticile m-am obişnuit. Atât timp cât credem cu tărie că lucrurile pe care le facem, indiferent de subiect, sunt cu bună credinţă nu avem de ce să nu mergem mai departe”.

Răzvan Burleanu a mai declarat că nu există un conflict între FRF şi LPF. „Nu este niciun conflict între federaţie şi ligă şi cred că preşedintele ligii vă poate confirma. Sunt puncte diferite pe care le împărtăşim şi unii şi alţii, au fost şi subiecte legate de sistemul competiţional, în care şi noi şi televiziunile deţinătoare de drepturi tv am intervenit. Echipele nu şi-au dorit şi au parte de un sistem şi bune şi cu rele aşa cum a fost şi ediţia precedentă de campionat”, a explicat el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.