Macron critică Germania
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că Uniunea Europeană rămâne un proiect incomplet şi că vor fi necesare noi tratate care să crească gradul de coeziune între zona euro şi celelalte state ale blocului comunitar, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters. Într-un interviu acordat publicaţiei Ouest France, preşedintele francez, un susţinător al proiectului european, a afirmat că Germania a beneficiat de disfuncţionalitatea zonei euro.
Macron a cerut recent ca zona euro să aibă un singur ministru de finanţe şi un buget comun. Această propunere a fost privită cu scepticism de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, existând suspiciunea că germanii ar urma să plătească datoriile zonei euro. Însă preşedintele francez a afirmat că nu doreşte ca datoriile naţionale să se transforme în datoriile tuturor statelor din zona euro, potrivit Mediafax.
„Nu am reproşat Germaniei că este prea competitivă”, a declarat Macron, în interviul publicat joi. „Dar o parte a competitivităţii germane se datorează disfuncţionalităţilor zonei euro şi slăbiciunilor celorlalte economii”, a adăugat Macron.
„Germania are o economie puternică, dar are deficienţe demografice şi dezechilibre economice în comerţul cu vecinii ei. Ea are responsabilitatea de a da zonei euro viitorul pe care îl merită”, a continuat preşedintele francez.
Emmanuel Macron este de părere că Germania, care are un surplus bugetar, trebuie să fie parte a resuscitării investiţiilor publice şi private din Europa.