Consecințele stresului la gravide
Gravidele care suferă de stres au un risc mai mare de a da naștere unor copii cu greutate mică în cazul în care sunt expuse la substanțe chimice toxice în comparație cu femeile însărcinate care nu sunt la fel de stresate și care intră în contact cu același tip de mediu, conform unui nou studiu realizat în Statele Unite, citat de Xinhua.
Studiul demonstrează că efectele poluării din atmosferă asupra greutății scăzute la naștere sunt accentuate atunci când sunt asociate cu stresul.
Această cercetare, prima care analizează impactul combinat al stresului și al substanțelor chimice din mediul înconjurător asupra dezvoltării fetale, se bazează pe o trecere în revistă sistematică a 17 studii realizate pe oameni și pe 22 de studii efectuate pe animale cu privire la asocierile dintre cei trei factori.
În spatele cercetării s-a stat o echipă de oameni de știință de la Universitatea Berkeley și de la Universitatea San Francisco, ambele din California, Statele Unite.
Conform concluziilor, expunerea la particulele de materie cu granulație fină, un tip de poluare a aerului, a crescut riscul în cazul femeilor afroamericane de a naște copii cu greutate scăzută în comparație cu cele de culoare albă.
„Se pare că stresul ar putea amplifica efectele expunerii la substanțe chimice asupra sănătății, ceea ce înseamnă că pentru unii oameni acestea devin și mai toxice”, a declarat Tracey Woodruff, profesoară în cadrul Departamentului de Obstetrică, Ginecologie și Științe Reproductive la Universitatea San Francisco, conducătoarea cercetării.
Luate în considerare în mod individual, efectele adverse ale stresului sau ale expunerii la substanțele chimice din mediul înconjurător asupra dezvoltării fetale erau deja cunoscute, însă urmările asocierii lor nu erau clare până în prezent.
Oamenii de știință au descoperit că atunci când sunt combinate acestea pot avea efecte puternice, cum este cazul asocierii fumatului cu nașterea unor copii având o greutate corporală scăzută. În urma cercetării s-a aflat că gravidele foarte stresate care fumau aveau un risc de două ori mai mare de a da naștere unor copii cu greutate scăzută în comparație cu fumătoarele care erau mai puțin stresate.
Cercetătorii nu au investigat, însă, mecanismul potențial care stă în spatele interacțiunii dintre stres și substanțele chimice din aer și care conduce la acest efect.