Nucile pot acționa ca un prebiotic

Includerea nucilor în alimentație poate contribui la modificarea structurii microflorei intestinale, ceea ce sugerează o nouă modalitate prin care aceste fructe cu coajă lemnoasă pot contribui la îmbunătățirea sănătății, informează vineri MedicalXPress citând concluziile unui studiu realizat recent în Statele Unite.

”Nucile au fost numite ‘superalimente’ datorită faptului că sunt bogate în acizi grași omega-3, acid alfa-linoleic și fibre și pentru că dețin una dintre cele mai importante concentrații de antioxidanți”, notează doctor Lauri Byerley, profesor asociat în cadrul catedrei de fiziologie de la Facultatea de Medicină New Orleans, Louisiana, cea care a condus cercetarea.

”Schimbările benefice asupra microflorei intestinale ar putea fi un beneficiu suplimentar al nucilor”, a adăugat aceasta, potrivit Agerpres.

În cadrul studiului, echipa de cercetători a experimentat pe două grupuri de șoareci, unul dintre acestea primind nuci în cadrul dietei. Apoi, au fost măsurate tipurile și numărul de bacterii intestinale sănătoase din zona inferioară a colonului și au fost comparate rezultatele obținute. Astfel, cercetătorii au descoperit că în cazul șoarecilor care au primit nuci numărul și tipurile de bacterii suferiseră modificări, acest lucru fiind observat și în ceea ce privește capacitatea operațională a acestora.

În urma consumului de nuci de către șoarecii de laborator, cercetătorii au raportat o creștere semnificativă a numărului de bacterii benefice, precum Lactobacillus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.