Nou premier în Pakistan

Fostul ministru și om de afaceri Shahid Khaqan Abbasi a fost ales marți șef al guvernului din Pakistan în urma unui vot în parlament, în locul lui Nawaz Sharif, care a fost destituit vineri de Curtea Supremă, a anunțat președintele forului legislativ, Sardar Ayaz Sadiq.

Abbasi, favoritul cursei și susținut inclusiv de Sharif și partidul acestuia, PML-N, majoritar în parlament, a obținut 221 de voturi favorabile, cu mult peste cele 172 necesare, și urma să depună jurământul în seara aceleiași zile.

„Le sunt recunoscător tuturor celor care au participat la acest proces democratic, și celor care au fost pentru și celor care au fost împotrivă. Și sunt recunoscător și PML-N pentru că m-a nominalizat, iar mai presus de toate îi sunt foarte recunoscător lui Nawaz Sharif”, a declarat Shahid Khaqan Abbasi la finalul votului.

Opoziția pakistaneză — din care face parte și partidul fostului campion de cricket Imran Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI) — s-a prezentat foarte divizată la acest vot, cu trei candidați diferiți și lipsiți de orice șansă de victorie, informează Agerpres.

Abbasi (58 de ani), care ocupa din 2013 postul de ministru al petrolului și resurselor naturale în guvernul lui Sharif, a mai fost președinte al companiei aeriene publice Pakistan International Airlines și a creat în 2003 o companie concurentă privată, Air Blue.

Mandatul său în fruntea executivului ar urma să fie unul scurt, în condițiile în care Nawaz Sharif a indicat că dorește să-i predea ștafeta politică fratelui său mai mic Shahbaz, în prezent șef al guvernului provincial din Punjab. Mai întâi însă va trebui ca acesta din urmă să obțină un loc în parlamentul federal pakistanez și este de așteptat să-și prezinte candidatura în circumscripția electorală rămasă vacantă după decizia Curții Supreme cu privire la fratele său, dar procedura ar putea dura circa o lună și jumătate.

Vineri, Curtea Supremă din Pakistan a dispus destituirea lui Nawaz Sharif ca urmare a acuzațiilor de corupție apărute contra sa în contextul scandalului ‘Panama Papers’. În urma deciziei Curții Supreme, Nawaz Sharif a demisionat. De asemenea, Curtea Supremă pakistaneză i-a solicitat Comisiei Electorale Centrale să-i retragă calitatea de parlamentar lui Sharif, care nu va mai avea posibilitatea de a deveni membru al legislativului de la Islamabad.

Mai exact, fostul premier era acuzat că nu a declarat un salariu de 10.000 de dirhami (2300 euro) atribuit de o firmă deținută de unul dintre fiii săi în Emiratele Arabe Unite. Decizia a generat controverse în țară, unii observatori evocând o „lovitură de stat judiciară”. A fost a treia oară când Nawaz Sharif nu și-a putut încheia mandatul, prima oară fiind nevoit să renunțe la el tot în urma unui scandal de corupție, iar a doua oară din cauza unei lovituri de stat.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparținând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalități. Documentele, regrupate sub denumirea de ‘Panama Papers’, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama.

Potrivit Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnaliști din peste 70 de țări, mai mult de 214.000 de entități offshore au fost implicate în operațiuni financiare în peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.