Divergențe între Trump și Pence

Președintele american Donald Trump i-a certat pe membrii Congresului SUA pentru noile sancțiuni împotriva Rusiei, mesaj ce pare să contrasteze cu cel transmis de vicepreședintele Mike Pence în turneul său est-european, remarcă agenția Reuters într-un comentariu publicat vineri.

În timpul vizitei în Estonia, Georgia și Muntenegru, Mike Pence a apreciat că sancțiunile votate de Congres vor transmite Rusiei un mesaj unitar că ea trebuie să-și revizuiască comportamentul. În schimb, opinia lui Donald Trump este că aceste sancțiuni coboară relațiile ruso-americane la un nivel foarte periculos, informează Agerpres.

Părerile cu privire la diferența dintre aceste mesaje sunt împărțite. În timp ce unii republicani consideră că nu există nicio contradicție între semnalele transmise de președinte și vicepreședinte, criticii actualei administrații consideră că mesajele lui Trump și Pence ilustrează existența unor divergențe vizibile între ei sau o politică externă incoerentă ce ar putea pe de o parte să neliniștească aliații și pe de altă parte nici nu va reuși să pună la punct Moscova.

‘Există unele politici în care tactica polițistul bun/polițistul rău poate funcționa’, explică Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova în timpul administrației Barack Obama. El notează însă că dinspre Moscova semnalele diferite transmise de Washington ar putea fi interpretate ca un indiciu de dezordine politică. Iar dacă Donald Trump dorește în continuare o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, ‘el nu va reuși astfel să-și atingă scopul’, conchide fostul ambasador.

Însă adjunctul șefului de cabinet al lui Mike Pence, Jarrod Agen, susține că, în ceea ce privește Rusia, mesajele lui Trump și Pence sunt ‘complet aliniate’. ‘A fost decizia președintelui să-l trimită pe vicepreședinte în regiune. A fost decizia președintelui să se transmită mesajul pe care vicepreședintele l-a transmis’, explică Jarrod Agen pentru agenția Reuters.

Totuși, această agenție de presă notează că încă din timpul campaniei electorale Trump și Pence au avut un ton diferit pe subiectul Rusia. Astfel, în timp ce Trump l-a lăudat adesea pe Putin, Pence l-a descris pe acesta din urmă drept un președinte ‘mic și conflictual’.

În turneul său est-european de săptămâna aceasta, Pence a condamnat ‘ocuparea teritoriului Georgiei’ de către Rusia, pe care apoi în Muntenegru a acuzat-o că încearcă să ‘destabilizeze’ Balcanii de Vest. Republicanii consevatori, așa-numiții ‘hawks’ (termen care îi desemnează pe adepții unei linii dure în politica externă americană), au primit favorabil aceste mesaje, la fel ca liderii din alte țări care nu văd cu ochi buni o posibilă apropiere între Trump și Putin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.