USR, referendum intern pentru modificarea Constituției

Share:

Uniunea Salvați România (USR) urmează să organizeze, în perioada 7 – 13 august, primul referendum intern pe tema poziționării partidului asupra inițiativei de modificare a articolului 48 din Constituție privind redefinirea familiei, conform unui anunț făcut la începutul lunii iunie.

„Referendumul statutar a fost declanșat de peste 200 de membri USR, semnatari ai unei inițiative USR Suceava. USR este un partid modern, care încurajează democrația participativă, atât în interior, cât și în societate. Astfel, membrii simpli au puterea de a influența deciziile organelor de conducere și de a participa la stabilirea direcției partidului”, preciza USR la acel moment, informează Agerpres.

După finalizarea referendumului, se va organiza și congresul pentru alegerea unui nou președinte al USR, ca urmare a demisiei lui Nicușor Dan. Președinte interimar al partidului este Elek Levente, vicepreședintele care a obținut cele mai multe voturi la ultimul congres.

„Valorile USR se bazează pe democrație internă, integritate și transparență față de membrii USR și față de societate”, mai preciza formațiunea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.