Este muzica un medicament?
Există tot mai multe dovezi științifice că muzica are efecte terapeutice. Ceea ce era deja o intuiție pentru Pitagora începe acum să capete contur în diverse studii medicale. Drept rezultate, unele evocă stabilizarea semnelor vitale ale pacienților, altele nevoia scăzută de sedare în timpul unei intervenții chirurgicale sau faptul că ajută copiii prematuri să ia în greutate. Specializările medicale în care este folosită muzica în scop terapeutic sunt multiple – oncologie, terapie intensivă, pediatrie, cardiologie, recuperare sau psihiatrie. Ca și cum ar fi un ”medicament” magic pentru pacient, care nu trebuie decât să o asculte, scrie ziarul spaniol ABC.
Muzica în sine este capabilă să influențeze diverse funcții. Activează zonele creierului legate de plăcere, determinând chimic și electric un răspuns al unor neurotransmițători precum dopamina. Poate modifica ritmul cardiac, respirația și temperatura corpului. Dar pe lângă terapia prin muzică, care necesită participarea activă a pacientului și este tot mai răspândită, trebuie strânse dovezi științifice despre efectele ascultării pasive, pentru a crea un protocol uniform pentru toate spitalele.
Spitalul universitar ”12 De Octubre” din Madrid și ONG-ul spaniol ”Música en Vena” sunt în căutarea acestor dovezi medicale, într-o investigație aprobată de Comitetul de etică pentru cercetare științifică (CEIC) al spitalului. Prima descoperire a echipei ”Músicos Internos Residentes”, așa cum a fost numit programul, sugerează că muzica ajută la reducerea anxietății, la îmbunătățirea ritmului cardiac al pacienților internați la terapie intensivă, ajută la o recuperare mai rapidă, reduce percepția de durere la pacienții cu dureri cronice pelviene, are efect de relaxare și facilitează alăptarea sugarilor.
Din noiembrie, au fost difuzate 720 de ore de muzică live pentru pacienții de la terapie intensivă, neonatologie și recuperare. Au participat 120 de pacienți de la terapie intensivă, 28 de la recuperare și 30 de nou-născuți, în timp ce medicii au efectuat o monitorizare a parametrilor fiziologici și neuropsihologici. Cu toate că datele sunt încă în curs de studiu, s-a putut vedea cum pulsațiile unei persoane în terapie intensivă se stabilizează când pacientul ascultă o partitură de Bach sau cum un nou-născut se lipește de pieptul mamei sale și începe să se hrănească atunci când ascultă prima dată un cântec de leagăn flamand șoptit. Studiul va fi în curând extins la Neurologie, Hematologie și Cardiologie.