Kim Jong-un, vizită la granița sud-coreeană

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a vizitat o unitate militară în apropierea frontierei intercoreene luna aceasta, când nu a apărut în public timp de 15 zile, au indicat marți surse ale guvernului de la Seul, citate de Yonhap.

La începutul lunii august, Kim a efectuat o inspecție care nu a fost acoperită de mass-media de stat la respectiva unitate militară, amplasată la aproximativ 1 km distanță de un punct de grăniceri al Coreii de Sud (GOP) în partea centrală a frontierei dintre cele două Corei.

Nu se știe exact ce a făcut liderul nord-coreean în cadrul acestei inspecții, dar armata sud-coreeană consideră puțin obișnuită această inspecție, vorbind despre un demers ascuns în eventualitatea unor provocări tactice din partea Coreii de Nord.

Un responsabil militar sud-coreean afirmă că unitatea de frontieră inspectată de Kim este înconjurată de zone montane și cursuri de apă, un cadru natural ce favorizează posibilitatea unor provocări din partea armatei nord-coreene.

Vizita secretă a lui Kim Jong-Un ar fi avut loc înainte de 14 august, când acesta a inspectat postul de comandă al forțelor strategice. În acea perioadă, liderul de la Phenian a anunțat amânarea lansării unor rachete înspre zona insulei americane Guam, potrivit Agerpres.

Din 30 iulie, când a sărbătorit testul reușit cu o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), Kim Jong-Un nu a mai apărut în public timp de 15 zile.

Luni, Coreea de Sud și SUA au început exerciții militare comune pe o perioadă de zece zile, denunțate de Phenian drept o repetiție de invazie a Coreii de Nord.

Armata nord-coreeană a amenințat marți că este pregătită să aplice represalii „nemiloase” împotriva Coreii de Sud și a Statelor Unite în contextul acestor exerciții anuale denumite Ulchi Freedom Guardian.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.