Maria Grapini, despre importanța Școlii de Vară Umanistă
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, organizează, în perioada 25-27 august, la Buziaș, Școala de Vară Umanistă, for de discuții și dezbateri, pe teme de actualitate politică, economică și socială, cu participare din toată țara. Vor veni la Buziaș profesori universitari din Timișoara și București, specialiști în economie, administrație sau fonduri europene, reprezentanți ai diverselor organizații civice, experți, pentru a lua cuvântul în cadrul sesiunilor de comunicări consistente, organizate timp de trei zile.
În context, cotidianul online “Cronica Română” prezintă un amplu interviu cu europarlamentarul Maria Grapini despre acest important eveniment. Maria Grapini vorbește, printre altele, despre motivele organizării Școlii de Vară Umaniste, despre lista de invitați, despre mesajul care va fi transmis celor prezenți, despre importanța doctrinei umaniste în România, dar și despre soluțiile PPU-sl pentru recredibilizarea României.
Doamnă europarlamentar Maria Grapini, veți organiza în perioada 25-27 august, la Buziaș, Școala de Vară Umanistă, un nou pariu ambițios pe care vă propuneți să-l câștigați. Care au fost motivele organizării acestui important eveniment și care sunt temele de discuții și dezbateri?
Motivele asumării organizării Școlii de Vară Umaniste sunt legate de nevoia de creștere și cunoaștere a abilităților necesare în formarea unei cariere politice sau profesionale. Și mă refer aici, în primul rând, la comunicare, lucrul în echipă, organizarea și utilizarea eficientă a timpului. Nu în ultimul rând, dorim să avem dezbateri ample despre doctrina umanistă, în plan politic și economic.Mă bucur mult că am reușit să mobilizez în acest scop peste 100 de persoane, lideri ai organizațiilor de tineret, dar și lideri ai filialelor județene din Arges, Arad, Mehedinți, București, Prahova, Satu Mare, Maramures, Harghita, Galați, Cluj și, evident,Timis. Temele sunt susținute de profesori universitari, scriitori si jurnaliști, și sunt adecvate scopului de care v-am vorbit.
Despre ce invitați putem vorbi deși, presupun, că lista este încă deschisă…
Lista invitaților este deschisă de prof. univ. dr. Dumitru Miron, de la Academia de Studii Economice București, care va vorbi despre „Dimensiunea economică a principalelor teorii și doctrine politice. Principalele valențe ale filozofiei umaniste”, urmat de prof.dr. Marian Mocanu – decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi Universitatea Politehnica Timișoara, care va prezenta, aplicat, o temă interesantă: „Cum poți să lucrezi eficient într-o echipă”. La rându-i, ing. dipl. Bălan Teodor, președintele Consiliului Director al Asociației Europene a Profesioniștilor din Securitatea Privată, le va vorbi celor prezenți despre „Informația și securitatea personală”, iar ing. Ioan Arjoca, expert în Fonduri Europene, va oferi detalii despre modul în care știm sau nu să folosim oportunitățile momentului, într-un domeniu cheie al dezvoltării României. La Buziaș va veni și prof.dr. scriitor Florian Copcea, care va conferenția pe tema „Considerațiuni privind limba dacă”. Nici tradițiile nu vor fi uitate de pe agenda școlii de vară, astfel că prof. Lucreția Ianculescu va vorbi, în felu-i unic și atrăgător, despre rolul acestora în cultura românească. Jurnalistul Iulian Badea, redactorul șef al cotidianului online Cronica Română, va vorbi despre rolul media în formarea comportamentului civic, iar eu, cea care va modera întâlnirile din cele trei zile, voi prezenta celor prezenți o temă importantă, și anume, „Cum sa gestionam timpul”.
Ce își propune, doamnă Grapini, această Școală de Vară Umanistă, la care vor fi prezenți numeroși tineri și femei din structurile umaniste, dar și prieteni ai umaniștilor din întreaga regiune și nu numai?
În primul rând, PPU-sl este o formațiune nouă și dorim să continuăm doctrina fostului Partid Umanist înființat în 1992. Noi, cei care credem în viitorul acestui partid, dorim să ne cunoaștem, să găsim metode mai bune de înțelegere a doctrinei umaniste, să ne îmbunătățim modul de comunicare, lucrul în echipă și, evident, să găsim soluții de promovare a ideilor noastre, a doctrinei umaniste.Până la urmă, Școala de Vară Umanistă este o platformă de discuții extrem de interesante, cu lectori care stăpânesc foarte bine domeniile în care activează și care vor oferi informații de actualitate participanților. Vor fi numeroși tineri din organizațiile umaniste de tineret care au ce învăța din experiența acestei școli de vară, femei, din structurile noastre județene și naționale, prieteni ai umaniștilor din întreaga regiune. Suntem un partid care se ghidează după principii corecte și de bun simț: oricine, oricând, are și poate învăța lucruri noi, de la oameni care și-au dedicat viața studiului, cercetării, societății în care trăim.
Ca și moderator al acestui important for de discuții și dezbateri, care ar fi mesajul pe care îl veți transmite celor prezenți?
Ca moderator, voi transmite același mesaj pe care mă străduiesc să-l transmit de zeci de ani: se poate, prin muncă și implicare, să reușim. Se poate să fim eficienți, și în profesia noastră, și în politică, dacă suntem uniți, solidari, profesioniști, morali.Înțelegerea timpului (mulți ani am predat antreprenorilor managementul timpului) este esențială. Timpul reprezintă bunul nostru de preț pe care trebuie sa-l gestionăm cât mai bine.
Mesajul meu este același de 27 de ani: dezamăgirea, suprasaturarea, lehamitea, scârba, neîncrederea, toate acestea reprezintă un cancer pentru democrație. Toate sunt NON-soluții. Trebuie sa învățam că, în democrație, este importantă implicarea corectă a fiecărui cetățean. Pentru că ei, noi, cetățenii, alegem. În dictatură, cetățenii nu aveau responsabilități și nici implicare în conducerea țării. Îmi vine greu sa înțeleg cum, după 27 de ani, avem un grad atât de mic de schimbare a mentalității, de înțelegere a nevoii de implicare. Însă, conștientizez că, dacă ne-am opri, cei care mai suntem, mulți, puțini, care dorim să facem politici publice, nu pentru un interes personal ci în speranța unei schimbări reale pentru generațiile care vin în urmă, lucrurile s-ar duce tot mai în jos. Și, atunci, eu spun că, etic, moral, civic, este o obligație să continui să mergi mai departe. Așadar, mesajul meu este sa învățam sa vedem partea plina a paharului, să ne mobilizam și să-l umplem, în loc să privim partea goală și să (ne) plângem ca e gol!
Cât de importantă este, doamnă europarlamentar, doctrina umanistă pentru România acestor ani tot mai tulburi? Și spun acest lucru pentru că știu că, de 25 de ani, ați rămas fidelă acestei doctrine…
Acum, când în lume vedem o neliniște generală, când credința în valorile umane s-a disipat, când oamenii distrug alți oameni, este foarte important sa înțelegem și să aplicăm doctrina umanistă, doctrina ce se bazează pe credință, respectarea valorilor, respectarea și recunoașterea celui mai bun, valorificarea potențialului uman, moralitate și profesionalism.
Avem, în partid, o echipă de oameni relativ tineri în politică, din toate profesiile, din toate domeniile de activitate și mă bucur pentru că eu așa cred că ar trebui să fie în politică.
Viața oamenilor nu este, până la urmă, nici de Stânga, nici de Dreapta și nici de Centru. Politica umanistă pune în centrul său omul. Orice politică publică poate fi analizată ca fiind sau nu bună, în funcție de impactul avut asupra vieții oamenilor. Vorbim aici de educație, de sănătate, de gestionarea patrimoniului național. Trebuie să analizăm eficiența politicii propuse asupra tuturor aspectelor importante. De aceea, mi-au plăcut această cartă a valorilor și această doctrină umanistă. Cât voi putea să am o viață activă, voi face politică doar în acest partid. Pentru că, inclusiv cel care nu are carnet de partid face, fără să vrea, politică, o politică proastă, falimentară și anume aceea a neimplicării, a absenței de la vot. De asemenea, sunt mulți care aleg să facă politica unui partid, intrând în acel partid, optând pentru obținerea unor privilegii pe o perioadă scurtă de timp și nu încercând să pună umărul la identificarea unei rezolvări sistemice a problemelor.
Ce mesaj ați da milioanelor de români suprasaturați/scârbiți/dezamăgiți de actuala clasă politică? Care sunt soluțiile PPU-sl pentru recredibilizarea României?
Mesajul este simplu. Totdeauna când decizi ceva, când alegi o anumită atitudine, trebuie să te gândești la efecte și la alternative. Mesajul meu este sa înlocuim scârba, suprasaturarea, dezamăgirea față de actuala clasă politică, cu implicarea, asumarea de responsabilități, acțiunea si luarea de poziție argumentată. Altfel, se va reduce semnificativ ieșirea din „câmpul de luptă”, dacă pot spune așa, a celor mai buni și rămânerea la putere a așa-zișilor învingători care, de fapt, au câștigat prin abandonul/refuzul unei majorități a populației de a se implica.Soluțiile PPU-sl sunt soluții fezabile/viabile/pliate pe realitate și posibil de realizat doar cu implicarea cetățenilor de bună credință. În primul rând, cred ca este nevoie de schimbarea legii partidelor și a legii electorale. Cetățenii vor fi încurajați să-și exercite dreptul constituțional de vot dacă vor ȘTI că pot să aleagă cu adevărat, că votul lor chiar ajunge în direcția pe care o doresc ei.De aceea eu susțin sistemul mixt de vot, practicat în multe țări din Vest: și anume, partidul propune o listă de candidați pentru vot, iar cetățenii pot opta doar pentru cei în care au încredere pentru că știu că doar aceștia au calitățile necesare pentru a fi politician. În acest fel, ierarhia propusă de partide poate fi schimbată de cetățeni, fiecare alegând, din lista propusă de partide, doar persoanele pe care le doresc a fi în consilii locale sau Parlament. Pe termen lung, partidele vor înțelege să alcătuiască lista cu cei pe care îi propun cetățenilor în funcție de calitățile profesionale și morale, nu după criterii subiective (gen cine cotizează mai mult sau cine este mai „ascultător” față de liderii partidului).
Cum vede europarlamentarul Grapini Romania peste cinci ani? Dar peste zece ani?
Este greu de previzionat cum va fi România peste cinci ani pentru că va depinde și de contextul mondial dar și de cine o va conduce. Mi-ar plăcea să fie o țară apreciată la nivelul resurselor umane și naturale pe care le are și, mai ales, să fie o țară în care românii de acasă să se simtă în siguranță, din punct de vedere material, cei plecați să revină și să reconstruim, astfel, solidaritatea și umanismul bazat pe credință.
Un interviu realizat de Iulian Badea