Ministrul Țuțuianu, vizită, în septembrie, în SUA!
Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, va efectua, luna viitoare, o vizită în SUA și se va întâlni cu secretarul american al Apărării, a anunțat, miercuri, la Târgoviște, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.
„Luna viitoare, ministrul Țuțuianu va călători în Statele Unite pentru a-și întâlni omologul, și anume secretarul pentru Apărare. Acesta este un moment foarte important care are loc și pentru care am așteptat patru ani și chiar mai mult și care permite celor doi lideri ai apărării din ambele state să discute subiecte comune sau de interes comun privind securitatea națională și care va permite discutarea creșterii cooperării dintre state privind acest lucru în două unghiuri, și anume în cadrul bilateral, în cadrul parteneriatului strategic, dar și ca aliați în cadrul NATO. Cu această ocazie, cei doi lideri din domeniul apărării vor putea discuta dezvoltarea cooperării între cele două state”, a spus ambasadorul Hans Klemm, într-o declarație de presă la Târgoviște.
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a efectuat, miercuri, o vizită în județul Dâmbovița, a discutat cu autoritățile locale, a mers la Curtea Domnească Târgoviște, la Muzeul Comunismului din municipiu, precum și la societăți din industria de apărare de la Dragomirești și Mija.
Ambasadorul a precizat că a primit invitația de a veni în Dâmbovița de la ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, senator de Dâmbovița.
La vizita ambasadorului Hans Klemm au participat, la sediul Prefecturii Dâmbovița, oficialități județene, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, și parlamentarii de Dâmbovița Titus Corlățean și Oana Vlăducă.