Se modifică legea pensiilor!

Proiectul de modificare a legii pensiilor trebuie să vină în Parlament până la 1 octombrie, urmând să fie adoptat de cele două Camere până la sfârșitul anului, a declarat joi președintele Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților, social-democratul Adrian Solomon.

„Până la 1 octombrie trebuie să vină (proiectul de modificare a legii pensiilor — n.r.) în Parlament”, a precizat Solomon întrebat în legătură cu calendarul noii legi a pensiilor.

El a spus că proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului și apoi va merge la Camera Deputaților.

„Sper să prindem începutul anului viitor cu legea aprobată, să intre în vigoare de la 1 ianuarie, pentru că sunt multe motivații. În primul rând, este creșterea pensiei sociale minime, care va ajunge la 640 de lei anul viitor și o serie întreagă de pensii din sistemul public care provin din zona alimentației publice, a industriei ușoare, a construcțiilor, a agriculturii, care au pensii aproape de această valoare de 640. Cum poți să îi justifici cuiva care are 40 de ani de muncă că, la calculul său, au fost luate în calcul toate contribuțiile și toți anii și el are o pensie de 700 — 800 lei și cel care are un stagiu minim de cotizare de 12, cum era în legea veche sau 15 cum e acum, are 640 lei?”, a adăugat Solomon.

Premierul Mihai Tudose a afirmat marți că proiectul legii pensiilor a fost finalizat de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și urmează să fie lansat „într-o dezbatere internă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.