Doliu la TNB. A murit Alice Caracostea!
Actrița Alice Caracostea a murit la vârsta de 49 de ani, a anunțat Teatrul Național București (TNB), duminică, pe pagina oficială de Facebook.
„Cu tristețe și durere anunțăm trecerea în galeria nemuritoare a actorilor care ne-au părăsit a colegei noastre Alice Caracostea, o actriță minunată, care s-a dăruit scenei și care a încântat publicul în numeroase spectacole ale TNB”, se arată pe pagina de Facebook a Naționalului bucureștean.
„Nu imi vine sa cred… Drum bun, Alice Caracostea ! Dumnezeu sa ti odihneasca sufletul frumos! Sa ti fie sufletul liber in Imparatia Domnului…”, a scris Oana Pellea, bună prietenă a regretatei actriţe, pe contul său de Facebook.
„Colega noastra ALICE CARACOSTEA a plecat azi sa completeze distributia alaturi de prea multii actori plecati pentru totdeauna din Teatrul National Bucuresti! Dumnezeu sa te aiba in paza lui, suflet deosebit!”, a scris un alt coleg al actriţei, Armand Calotă.
Inmormantarea este marti ora 12 la Cimitirul Bellu!
Născută pe 28 octombrie 1967, Alice Caracostea a absolvit Academia de Teatru și Film din București, promoția 1994, la clasa profesorilor Dem Radulescu și Dinu Manolache. A jucat sub bagheta unor regizori consacrați, precum Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Ion Cojar și Dinu Cernescu.
Cum a murit, de ce a murit? Nu spune nimeni. Ce anume s a intamplat?