Maria Grapini apără interesele transportatorilor români în PE!

Umanista Maria Grapini, în calitate de membră a Comisiei TRAN şi nu numai, a dus şi duce o campanie intensă în PE în sprijinul transportatorilor români, domeniu sensibil şi plin de “asperităţi” legislative, din care, de cele mai multe ori, câştigători ies cei puternici, adică statele pe măsură.

Recent, Grapini a adresat o întrebare Comisiei Europene, pe tema perioadei de repaus a şoferilor, conform Regulamentul nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, care a fost interpretat în moduri diferite începând cu anul 2006 și până în prezent.

“Până în anul 2014, a fost interpretat de Comisia Europeană și de toate statele membre în sensul acceptării efectuării perioadei normale de repaus săptămânal de 45 de ore în cabina autovehiculelor. Începând cu 2014, Franța și Belgia și, în anul 2017, și Germania au introdus interpretări naționale pe care asociațiile le consideră contrare prevederilor Regulamentului, prin li care se interzice șoferilor profesioniști să își efectueze odihna săptămânală normală în cabina vehiculelor comerciale de transport.

Care este modalitatea corectă de interpretare a efectuării perioadei de repaus săptămânal a Regulamentului nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, ținând cont de interpretările neuniforme la nivel UE?”, a scris Grapini CE.

Comisia a precizat, în răspunsul acordat europarlamentarului PPU-sl, că, într-adevăr, Regulamentul  privind perioadele de conducere și perioadele de repaus nu este explicit cu privire la locul și modul în care trebuie luată perioada săptămânală de repaus.

“Curtea de Justiție examinează în prezent această chestiune. Faptul că textul Regulamentului nu este explicit în această privință a condus la interpretări și la puneri în aplicare diferite în statele membre, precum și la incertitudine juridică în rândul conducătorilor auto și al transportatorilor. Comisia consideră că astfel de diferențe riscă să antreneze o fragmentare a pieței interne, producând în același timp efecte nedorite. Caracterul internațional al activităților de transport rutier necesită norme de transport armonizate la nivelul UE interpretate și aplicate în același mod de către toate statele membre”, se arată în răspunsul CE.

Practic, Comisia Europeană îi dă dreptate Mariei Grapini şi mai precizează că va propune modificări în acest sens.

“Noua normă propusă ar clarifica necesitatea conducătorilor auto de a-și petrece perioada normală de repaus săptămânal în afara cabinei, în facilități de cazare adecvate, cu condiții pentru dormit și instalații sanitare adecvate. De asemenea, propunerea prevede că întreprinderile de transport rutier organizează activitatea conducătorilor auto în așa fel încât aceștia să fie în măsură să petreacă cel puțin o perioadă normală de repaus săptămânal la domiciliu la fiecare perioadă de lucru consecutivă de 3 săptămâni. Pe de altă parte, este propusă sporirea flexibilității, de exemplu permițând conducătorilor auto să petreacă în cabina vehiculului două perioade normale de repaus săptămânal consecutive dintr-o perioadă de 4 săptămâni”, conchide CE.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.