Uraganul Irma face ravagii în Caraibe

Uraganul Irma a făcut deja primele victime, cel puţin opt persoane fiind declarate decedate şi 21 fiind rănite în Insula Saint Martin, din Caraibe.

Uraganul devastator Irma a lovit miercuri insulele din Caraibe, fiind afectate grav teritoriile franceze Insula Sf. Bartolomeu şi Insula Saint Martin. Potrivit autorităţilor, bilanţul provizoriu este sumbru.

De exemplu, Insula Saint-Martin este distrusă în proporţie 95%, după cum a declarat președintele Consiliului Local, Daniel Gibbs. „Este un dezastru imens. […] Sunt în stare de șoc. Este enervant”, a spus acesta. Patru clădiri impozante au fost distruse pur şi simplu de Irma.

Având în vedere problemele de comunicare, deocamdată au fost confirmaţi 8 morţi şi 21 de răniţi, dar este posibil ca bilanţul victimelor să fie mult mai mare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.