Lovitură pentru paramedicii de la Podul Iloaiei
Echipajul de prim ajutor de la Podul Iloaiei nu mai pleacă în misiuni. Primarul le-a cerut deja paramedicilor să predea cheia ambulanţei. Dar le-a spus şi că, peste o săptămână, le vor fi desfăcute contractele de muncă. Primăria nu ar mai avea bani de salarii.
Joi seară, paramedicii de la Podul Iloaiei au predat maşina unui poliţist local. Şi din acest moment nu se ştie dacă vor mai pleca vreodată într-o misiune de salvare.
Mai mulţi localnici s-au oferit să sponsorizeze misiunile paramedicilor, dar primarul i-a refuzat şi a cerut bani de la Spitalul Sf. Spiridon care oricum transferă şi fondurile pentru consumabile şi întreţinerea maşinii alocaţi de Ministerul Sănătăţii.
Acum, situaţia este mai complicată ca niciodată. Primarul le-a propus medicilor fie să-şi ia concediu fără plată, fie să lucreze ca voluntari. Adică să nu mai fie plătiţi.
Paramedicii de la Podul Iloaiei nu s-au ferit niciodată să intervină în situaţii de urgenţă chiar dacă nu primeau salarii.
La sfârşitul lunii mai, după ce primăria a refuzat să le mai plătească salariile, doi paramedici de la Podul Iloaiei au acordat primul ajutor unei fetiţe lovite de o maşină pe trecerea de pietoni. Se aflau întîmplător în apropiere.
Localnicii, care se ştiau mai în siguranţă cu echipa SMURD în apropiere, nu văd cu ochi buni deciziile primăriei.
Există o soluţie, totuşi, pentru menținerea echipei de 12 salvatori de la Podu Iloaiei: o ordonanţă de urgenţă sau un proiect de lege.
În 9 ani de funtioanare, echipajul de prim ajutor de la Podul Iloaiei a intervenit la aproape 4.000 de solicitări.