Asociația Editorilor critică Ministerul Educației
Directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, organizatorul Bookfest Târgu Mureș, a declarat joi, pentru Agerpres, că modul în care Ministerul Educației dorește să funcționeze Editura Didactică și Pedagogică ‘sfidează legile concurenței’ și că se prefigurează sesizarea Consiliului Concurenței de către edituri, în momentul în care se va stabili modalitatea în care aceasta va activa.
„OUG referitoare la transformarea Editurii Didactice și Pedagogice în societate comercială este primul pas în desemnarea EDP în unitate unic producătoare de manuale școlare din România. (…) Modul în care se dorește să funcționeze EDP sfidează pe față legile concurenței. Înțeleg că vor să declare „prioritate națională”, pentru a se ajunge ca banii pentru manuale să fie dați fără licitație. Vă asigur că este un domeniu pe care îl vom urmări. (…) Vom sesiza Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, în momentul în care există pași concreți’, a declarat Mihai Mitrică, informează Agerpres.
El a arătat că EDP are 35 de angajați și că aceștia nici în 1.000 de ani nu vor reuși să acopere necesarul de manuale care dispare de pe piața privată, iar din acest motiv „nu vor avea manualele la începutul anului școlar viitor’. În plus, susține Mitrică, manualele disponibile la data de 15 septembrie, editate de EDP „vor avea foarte mari probleme de redactare, dacă vor fi făcute de o singură entitate’, iar bugetul de stat va plăti mult mai mult pentru acele manuale, decât plătește acum.
Potrivit reprezentantului Asociației Editorilor din România, prin preluarea de către EDP a editării tuturor manualelor școlare, vor fi și sume importante de bani care se vor pierde din piață de către editori, fiind vorba despre circa 6 milioane de euro.
„E și o miză financiară, dar nu doar aceasta trebuie avută în vedere. Avem o piață de carte pe domeniul educațional de circa 30 milioane de euro, din acești 30 de milioane, cam 6 milioane de euro erau reprezentate de achizițiile pe care le făcea statul în fiecare an pentru elevi. Statul român, în ultimii cinci ani a alocat puțin peste 2 euro pentru fiecare elev, pentru toate manualele pe care acesta le folosește la o clasă. Când vine onor ministrul Educației și se plânge că situația manualelor și a manualelor auxiliare în școli este cum este, trebuie să se gândească câți bani a scos statul din buzunar și câți au scos părinții ca să susțină învățământul acesta gratuit (…) E o ipocrizie pe care statul nu și-o asumă, iar societatea se face că nu observă, sau poate nu-și dă seama. În mod normal, dacă s-ar respecta Legea Educației și Constituția României, toate materialele educaționale pe care le folosește un profesor la clasă ar trebuie să fie gratuite. Nu sunt, aceste costuri sunt împărțite cam un sfert statul, restul în sarcina familiei. Nu putem avea ca stat pretenția unui sistem educațional performant, în condițiile în care noi investim sub 25% din necesarul pe care îl are acest domeniu’, a subliniat Mitrică.