Ample proteste în Paris împotriva lui Macron
Mii de persoane au participat sâmbătă după-amiază, în centrul oraşului Paris, la un marş de protest faţă de măsurile de reformare din domeniul muncii, propuse de preşedintele Emmanuel Macron, relatează publicaţiile Le Monde şi Le Figaro.
Protestul, început în Piaţa Bastilia din Paris, ea fost organizat la apelul lui Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului de extremă-stânga Franţa Nesupusă, care denunţă „lovitura de stat socială” dată de Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a adoptat vineri seară cinci decrete care conţin măsuri de reformare a pieţei muncii contestate de sindicate.
Printre măsuri se numără limitarea indemnizaţiilor acordate persoanelor disponibilizate şi modalităţi care le permit angajatorilor flexibilizarea condiţiilor de angajare.