Halep, eliminată rapid de la Wuhan

Simona Halep a fost eliminată, marţi, în turul doi la Wuhan Open, după ce a pierdut cu 2-6, 1-6 meciul cu Daria Kasatkina. A fost primul meci jucat de Simona Halep după eliminarea din primul tur la US Open.

Daria Kasatkina s-a impusîn meciul cu Simona Halep  în două seturi scurte, la capătul unui meci care a durat doar o oră și 10 minute. La începutul setului secund, după o nouă eroare făcută, Simona Halep a izbucnit nervos: „Du-te, mă, după minge, proasta naibii!”. De altfel, Simona Halep a fost într-o continuă stare de nervozitate pe parcursul întâlnirii, fiind surprinsă în dese rânduri gesticulând după anumite greșeli neforțate pe care le-a făcut.

Simona Halep a mers în China fără Darren Cahill, dar cu un nou antrenor, Andrei Pavel.

Tot marţi, Sorana Cîrstea a părăsit întrecerea de la Wuhan în turul doi, învinsă de chinezoaica Qiang Wang, cu scorul de 6-3, 6-3, în doar 57 de minute de joc.

Altfel, Perechea formată din Simona Halep şi Monica Niculescu s-a retras, marţi, din proba de dublu a turneului WTA de la Wuhan (China), desfăşurat pe hard şi dotat cu premii în valoare de 2.365.250 de dolari. Cele două sportive ar fi urmat să joace, marţi, în primul tur, împotriva cuplului format din Sorana Cîrstea şi jucătoarea letonă Jelena Ostapenko. În locul româncelor vor evolua jucătoarele germane Mona Barhel şi Carina Witthoeft.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.