Legea vaccinării, scandal în Senat

Legea vaccinării încinge spiritele în continuare. Dezbaterea s-a mutat acum în Parlament. După mai bine de două ore de discuţii aprinse, cei care au participat la şedinţa Comisiei de Sănătate din Senat nu au reuşit să ajungă la niciun punct comun. Proiectul propus de Ministerul Sănătăţii ar trebui să între în vigoare anul viitor.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în caz de reacţii adverse, copiii beneficiază de asistenţă medicală gratuită. Iar părinţii pot primi chiar compensaţii. În plus, dacă există contraindicaţii medicale, cei mici nu vor fi vaccinaţi.

Potrivit proiectului de lege, părinţii care refuză să meargă la medicul de familie, ca să fie informaţi despre beneficiile vaccinării, pot fi sancţionaţi cu avertisment sau cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei.

De asemenea, la intrarea în colectivitate copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomelitei, rujeolei, rubeolei, oreionului şi hepatitei B.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.