Socialiștii portughezi, victorie clară în alegeri
Partidul Socialist (PS, centru-stânga), aflat la guvernare, este marele învingător al alegerilor locale desfășurate duminică în Portugalia, prim-ministrul Antonio Costa proclamând ‘cea mai mare victorie electorală din istoria’ formațiunii.
Scrutinul s-a încheiat însă cu un dezastru pentru Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta), de opoziție, al cărui lider Pedro Passos a declarat că nu va demisiona imediat, dar ar putea să nu se prezinte la alegerile interne ale formațiunii, în ianuarie.
După numărarea voturilor în cele 308 de municipalități, cu excepția a 13, PS a obținut victoria în 153, depășind deja rezultatul de la scrutinul precedent din 2013 (150).
Social-democrații au revendicat victoria în 76 de municipalități, mult sub cele 106 câștigate în alegerile locale din 2013.
Socialiștii vor conduce în continuare Lisabona, unde primarul Fernando Medina a fost reales, iar candidata PSD, Teresa Leal Coelho, a obținut doar locul al treilea, cel mai slab din istoria participării social-democraților în alegerile din capitală.
La Porto, al doilea oraș al țării, independentul Rui Moreira a fost votat pentru un nou mandat, candidatul PS, Manuel Pizarro, sosind al doilea, iar cel al PSD, Alvaro Almeida, al treilea.
PS a câștigat primăriile din Beja, Almada și Matosinhos, candidații săi fiind reconfirmați în funcții la Sintra și Gaia.