Serena Williams revine în circuitul profesionist!
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams intenționează să revină în circuitul profesionist la începutul anului viitor, pentru a-și apăra titlul la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, a anunțat directorul acestei competiții, Craig Tiley, citat de agenția Reuters.
Serena Williams, care a câștigat cel de-al 23-lea său trofeu de Grand Slam la ediția din 2017 a turneului australian, din luna ianuarie, în timp ce era însărcinată, a născut pe 1 septembrie o fetiță, Alexis Olympia Ohanian Jr. Ea are la dispoziție doar trei luni pentru a ajunge la forma necesară pentru a-și putea apăra titlul.
„Serena va reveni”, le-a declarat Craig Tiley reporterilor, marți la Melbourne. „Ea dorește să revină în 2018 și să-și apere titlul, iar acum se antrenează”, a adăugat oficialul australian.
„Mai sunt câteva luni până atunci și, desigur, depinde numai de ea la ce nivel se va afla din punct de vedere fizic”, a mai spus Tiley.
Serena Williams, în vârstă de 36 ani, se va lupta pentru un cec de 4 milioane de dolari australieni (3,11 milioane dolari SUA) rezervat campioanei la ediția 2018 a Openului Australiei, care va beneficia de premii totale de 55 milioane dolari australieni, cu 10 la sută mai mai față de ediția din acest an.