Oglindă, oglinjoară, cine are pielea cea mai frumoasă din ţară?

O vorbă înţeleaptă spune că frumusețea vine din interior. Sau că stă în ochii privitorului. Dar, dacă este să adaptăm zicalele la vremurile noastre, mai greu uneori cu aplicarea teoriei în practică. Pe de-o parte, pentru că nu e ca și cum ne purtăm sufletele la vedere iar pe de alta gusturile nu se discută, oricât de estetice ar fi.

Și totuși, femeile care se simt frumoase, o și exprimă prin tot ce fac. Specialiștii susțin că micile ritualuri de frumusețe ale femeilor contribuie la starea acestora de bine și le conferă mai multă încredere în sine şi un sentiment mai mare de confort.

Două trucuri eficiente cu rezultate garantate

Fiecare femeie ar trebui să aibă un mic ritual de frumusețe pe care să-l respecte cu sfințenie. Noi ți-am pregătit două recomandări, ușor de pus în practică și care ți-ar putea schimba viața. Vorbim pe de-o parte despre aspectul psihologic și plusăm și cu produsul potrivit.

Din punct de vedere psihologic, poate știi deja că tu ești cel mai aspru judecător al tău. Dacă tu te placi, atunci și ceilați o vor face. Așadar, cel mai de bază truc pe care-l poți urma ar fi să îți faci un obicei din a-ți acorda un zâmbet în fiecare dimineață. Meriți să te privești în oglindă și să-ți exersezi zâmbetul matinal. Și nu o face cu supunere sau încrâcenare, ci cu încredere și auto-apreciere. Privește-te în oglindă și oferă-ți un zâmbet cald, ca și cum persoana din fața ta are mare nevoie de o încurajare. Observă-ți ochii plini de bucurie și buzele gata sa zâmbească. Apreciază că te ai pe tine însăţi și dă-ți voie să crezi că meriți din plin frumusețea pe care o porți (mai mult sau mai puţin la vedere). Acest exercițiu de sinceritate în fața oglinzii nu este un mit; psihologii susțin că funcționează. Lasă autocritica pentru cântar sau pentru cabina de probă. De acum încolo diminețile sunt dedicate zâmbetelor pentru tine.

Cât despre rezultate pe verificate, Herbagen îți recomandă crema de față şi balsamul filler pentru buze cu efect antirid instant care se bazează pe utilizarea unui sistem optimizat, format din noua generaţie de microsfere deshidratate de acid hialuronic, konjac glucomannan, attelocolagen şi condroitină marină. Acestea au abilitatea de a penetra straturile superioare ale epidermei şi de a migra până în adâncimea dermei, unde absorb apă de rezervă, mărindu-şi astfel volumul de 10 ori, cu rezultate rapide de umplere a ridurilor şi creştere a volumului cutanat. Efectul este miraculos. Tenul tău este revigorat şi întinereşte pe zi ce trece.

– Crema filler Herbagen pentru faţă este compusă din 95% ingrediente naturale cu sfere de acid hialuronic şi atellocolageni, fiind potrivită pentru toate tipurile de ten. Dacă o vei folosi cu regularitate, vei observa cum tenul tău este mai hidratat, ridurile fine şi de expresie sunt netezite iar aspectul general al pielii devine unul luminos, curat şi sănătos.

– Balsamul filler pentru buze Herbagen obţinut din 95% ingrediente naturale, cu sfere de acid hialuronic şi atellocolagen, are un efect reparator, produce o creştere a volumului buzelor, este emolient şi nu conţine parfum. De impactul asupra celor din jur o să te convingi singură.

Aplică aceste două trucuri zilnic, timp de măcar o lună. Și vei vedea că va deveni un obicei să îți aloci atenția pe care deja o meriți!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.