Halep nu e afectată de eliminarea de la Singapore

Simona Halep a pierdut, vineri, ultimul meci din Grupa Roșie de la Singapore, 3-6, 4-6 cu Elina Svitolina și a ratat accederea în semifinale. Românca susţine că a avut un an bun, mai ales dacă va rămâne lider mondial și după Turneul Campioanelor.

Simona Halep a declarat că nu e foarte afectată de eliminarea de la Singapore.

„Terenul a fost 100% contra jocului meu. Am simțit că nu pot termina punctele, mi-a fost greu să găsesc ritmul și să lovesc mingi câștigătoare. Sentimentul meu e că a fost un meci bun, că am luptat până la final. La 7 minute după meci, în cabină, am zis că a fost un an super. Am crezut că voi termina pe 4 anul, dar am aflat că pot încheia pe primul loc. A fost obiectivul meu să ajung pe locul 1. Chiar dacă am avut același rezultat ca anul trecut, cred că mi-am îmbunătățit mult jocul. Nu voi lăsa acest turneu să strice tot ce am obținut bun în jocul meu”, a spus Halep la conferința de presă.

„Am urmărit puțin meciul lui Garcia cu Wozniacki, dar nu m-am gândit la asta, am vrut doar să câștig acest meci. I-am spus antrenorului meu înainte de meci că nu-mi place acest sistem, să stai în tensiune toată săptămâna. Dacă pierzi, ar trebui să pleci acasă”, a adăugat Simona Halep.

Simona Halep va intra în 2018 ca nr. 1 WTA cu condiţia ca rivala Karolina Pliskova să nu se impună la Singapore.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.