Iohannis, invitat de Dodon la Chișinău

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a înmânat ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă, o scrisoare prin care l-a invitat pe Klaus Iohannis, la Chişinău, conform TVR Moldova.

Scrisoarea a fost înmânată astăzi în cadrul unei întâlniri pe care preşedintele Republicii Moldova a avut-o cu diplomatul român.

„Un temei important pentru întâlnirea de astăzi a fost dorinţa mea de a-i înmâna domnului Ambasador Daniel Ioniţă o scrisoare oficială adresată preşedintelui României, domnului Klaus Iohannis. Prin această scrisoare, i-am transmis preşedintelui Iohannis invitaţia mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între şefii de stat ai României şi Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă şi constructivă”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

De la începutul mandatului său, Igor Dodon a avut mai multe întâlniri cu preşedintele rus, Vladimir Putin, făcând mai multe declaraţii dure la adresa României.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.