Parteneriatele public-private, vitale

România se va moderniza numai prin parteneriate public-private, pentru că statului îi lipsesc activitatea și interesul, iar plata egală a funcționarilor publici reprezintă o greșeală teribilă, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

„În România, sunt oameni care au idei și împing lucrurile în față și alți oameni care au decizia și nu au idei. Dacă ne uităm la ce a fost pe fonduri europene, din păcate vedem că România nu învață din lecțiile trecutului în ceea ce înseamnă sistemele de aplicare pentru anul financiar 2014-2020. Pentru aplicarea unui proiect încarci două fișiere — unul cu aplicația și unul cu bugetul. În câteva minute ai terminat. În România, însă, îți ia câteva zile și o echipă întreagă să introduci un proiect în acel celebru sistem MySMIS. România se va moderniza numai prin parteneriate public-private. Statului îi lipsesc și activitatea, și interesul, iar funcționarii de acolo sunt plătiți în mod egal, ceea ce în opinia noastră reprezintă o greșeală teribilă, pentru că nu le dezvolți în niciun fel apetitul și interesul pentru a mișca lucrurile. E dureros să văd aceste lucruri, pentru că sunt și oameni foarte buni ale căror competențe nu sunt folosite în niciun fel”, a afirmat Jianu, informează Agerpres.

Acesta a adăugat că, în privința fondurilor europene, trebuie schimbată a abordarea și încurajat antreprenoriatul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.