Medicii de familie, proteste în toate țara
Medicii de familie au început protestele, în toată ţara. Subfinanţarea cronică şi birocraţia nu-i lasă să ofere servicii de calitate și îi vor duce spre faliment. Asociaţiile pacienţilor şi mai multe ONG-uri au format o coaliție pentru sănătate și atrag atenția că tot sistemul sanitar se apropie de coplaps.
Medicii se plâng că din cauza numărului prea mare de hârtii, pe care trebuie să le completeze, au fost transformați în niște funcționari și nu le mai rămâne prea mult timp pentru pacienți.
Medicii de familie au cerut Casei de Asigurări 10 la sută din buget – o finanţare aproape dublă – şi măsuri pentru a putea da mai uşor reţete şi trimiteri.
La rândul lor, pacienții au devenit niște „mingi” obligate să plimbe tot felul de hârtii, adeverințe, de la un medic la altul.
Pe 15 noiembrie, Coaliția „Solidari pentru sănătate” pregătește un miting mare în Capitală.