Președinții Parlamentului dau replica SUA
„Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității la prânz.
„Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune”, se arată în răspunsul Parlamentului.
„Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:
– a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;
– a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;
– a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;
– a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot”, se adaugă în comunicat.
„Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc”, se subliniază în mesaj.
Președinții celor două camere subliniază că „natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România”.
„Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii”, se arată în document.
„Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției”, subliniază semnatarii.
„Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție”, dau asigurări președinții celor două camere.
Ei se oferă să pună la dispoziția Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor privind legile justiției, „principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă”.