Preşedintele sud-coreean, despre relația cu Phenianul

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In a reiterat, miercuri, hotărârea de a încheia pe cale paşnică ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord, spunând că statul comunist are o abordare agresivă, dar o soluţie este încă posibilă, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

„Relaţiile Coreea de Sud-Coreea de Nord nu sunt încă aşa de bune. Tensiunea dintre Sud şi Nord este la cote maxime, deci este o situaţie foarte prudentă, ca şi cum ai merge pe gheaţă subţire. Dar nu sunt pesimist. Cred că o criză se poate transforma într-o oportunitate, iar noaptea este cea mai întunecată chiar înainte de răsărit. Când vom depăşi această criză, sunt sigur că va apărea o oportunitate pentru îmbunătăţirea drastică a relaţiilor Coreea de Sud-Coreea de Nord”, a spus Moon Jae-In.

La 29 noiembrie, Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală care poate transporta un focos nuclear către orice ţintă din Statele Unite ale Americii. Serviciile de informaţii sud-coreene nu exclud posibilitatea unui nou test nuclear din partea Coreei de Nord.

Imediat după testul balistic, Statele Unite şi Japonia au convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, iar administraţiile din întreaga lume au cerut intensificarea presiunii asupra Phenianului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.