Va candida Băsescu la alegerile din Moldova?
Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, ar putea candida în cadrul alegerilor parlamentare de anul viitor din Republica Moldova. Cel puţin asta declară avocatul său, Andrei Bivol, împuternicit pe dosarul care vizează retragerea cetățeniei moldovenești de către şeful statului, Igor Dodon.
După şedinţa de judecată de vineri privind ridicarea cetățeniei moldovenești a lui Băsescu, avocatul acestuia a declarat că „din câte ştie” fostul președinte al României intenționează să candideze în cadrul alegerilor parlamentare de anul viitor din Republica Moldova, iar asta se va face dacă cazul privind cetățenia va fi finalizat.
„Din câte ştiu eu da, el dorește să candideze, dar ar trebui să îl întrebați pe el. Decizia de a candida la alegerile parlamentare va fi luată după deciziile hotărârilor de fond”, a spus avocatul Andrei Bivol, citat de Independent.md.
Dodon se lăuda în acea perioadă pe Facebook că a contribuit personal la retragerea cetăţeniei lui Băsescu, iar apoi într-o conferinţă organizată pe malul râului Nistru.