Medicul Mihai Lucan, vizat într-un dosar de delapidare
Procurorii DIICOT fac miercuri dimineaţă 5 perchezitii la Cluj, una fiind la o clinică medicală privată, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinte deosebit de grave, printre cei vizaţi fiind şi medicul Mihai Lucan.
Membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut, conform procurorilor. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie.
Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în acest dosar mai sunt Valeriu Ciprian Mihai Lucan Dan Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele.
Perioada vizată este începutul anului 2005 – sfârşitul anului 2016, când, prin faştele lor, suspecţii au prejudiciat institututl cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei.
Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor medicale constând în determinările anatomo-patologice, a spitalizării unui mare număr de pacienţi şi a materialelor/bunurilor cu destinaţie în domeniul sanitar utilizate în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Prima dintre modalităţile efective prin care s-a realizat delapidarea I.C.U.T.R. a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane (materiale medicale, reactivi chimici, aparatură specifică, activitatea efectivă de specialitate prestată de către personalul medical, utilităţi, etc.) ale laboratorului de analize din cadrul I.C.U.T.R. care au fost utilizate pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale.
O a doua modalitate a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea pre şi post operatorie în cadrul I.C.U.T.R. a pacienţilor asupra cărora au fost făcute intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL.
.A treia modalitate a constat în utilizarea în cadrul SC LUKMED SRL a aparaturii aflată în posesia Institutului de Urologie, respectiv a unui aparat medical performant marca GALIL utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, activitate ce s-a realizat cu începere din cursul anului 2007 , moment în care reprezentanţii instituluilui şi clinica privată au dispus transferul aparatului în sediul clinicii private fără a se întocmi nici un fel de act, în perioada 2007 – 2013 atât aparatura respectivă, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul I.C.U.T.R. fiins utilizate exclusiv în beneficiul SC LUKMED SRL.
Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2009, 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul aparatului GALIL, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienţilor le-au fost percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale + alte consumabile specifice (butelii cu gaze – heliu şi argon), întreg setul constând aproximativ 3.800 euro/ pacient.
Prejudiciul provocat astfel institutului este de 2.763.429,54 lei.