Medicii de familie, despre contractele cu CNAS

Aproximativ 70% din medicii de familie din întreaga ţară au semnat până în prezent actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, a precizat CNAS într-un comunicat remis miercuri presei.

CNAS cere medicilor de familie „maximă responsabilitate” faţă de pacienţii pe care-i au în îngrijire.

„Pentru CNAS şi casele de asigurări de sănătate subordonate respectarea drepturilor asiguraţilor reprezintă o preocupare constantă. De aceea, instituţia precizează că în relaţia cu medicii de familie asiguraţii beneficiază, potrivit drepturilor reglementate de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, de Contractul-cadru pe anul 2017 şi de normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, CNAS afirmă că asiguraţii au, printre altele, următoarele drepturi: să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii, să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, să îşi schimbe medicul de familie ales, după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în mod expres în Contractul-cadru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.