Indicatorul de încredere macroeconomică, în scădere

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut în decembrie, faţă de luna anterioară, la valoarea de 41 puncte, cea mai scăzută din aprilie 2013, fiind cu 3,1 puncte mai redusă decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, potrivit unui comunicat al CFA România.

Această evoluţie a avut la bază în special componenta de anticipaţii a indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente s-a redus marginal, cu 0,7 puncte, până la valoarea de 59 puncte (cea mai redusă valoare din aprilie 2015), în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 4,2 puncte, până la valoarea de 32 puncte (cea mai redusă din octombrie 2012).

Evoluţia indicatorului de anticipaţii este datorată într-o mare măsură răspunsurilor la întrebarea privind anticipaţiile de evoluţie a venitului personal (41% dintre respondenţi anticipează reducerea venitului personal la nivelul economiei, comparativ cu 20% în exerciţiul anterior).

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, este de remarcat că peste 92% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6998 (în creştere cu 107 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7428 (valoare în creştere cu 99 pips faţă de cea consemnată în luna anterioară).

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2018 – ianuarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,75% (valoare mai mare cu 0,37 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior). De asemenea, peste 97% dintre participanţi anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.