Lista finală a miniștrilor Guvernului Dăncilă

Viorica Dăncilă a anunţat lista finală, aprobată în coaliţia PSD-ALDE, a miniştrilor cu care se va prezenta luni în faţa Parlamentului.

 Conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis vineri ca plenul comun al Parlamentului să se întrunească luni, în sesiune extraordinară, pentru votul de învestitură a noului Guvern.

Plenul comun al Legislativului este programat să înceapă la ora 15.00, după ce, în cursul dimineţii, începând cu ora 8.00, vor avea loc, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, audierile miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul Dăncilă.

Viorica Dăncilă a anunţat lista miniştrilor. Ministerul Fondurilor Europene devine minister de sine stătător.

PREMIER: Viorica Dăncilă

VICEPREMIER FĂRĂ PORTOFOLIU: Viorel Ștefan

VICEPREMIER ȘI MINISTRU AL DEZVOLTĂRII: Paul Stănescu

VICEPREMIER PENTRU IMPLEMENTARE AFACERI EUROPENE: Ana Birchall

VICEPREMIER SI MINISTRUL MEDIULUI: Grațiela Gavrilescu 

PSD

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE: Carmen Dan
MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE: Mihai Fifor
MINISTRUL FINANȚELOR: Eugen Teodorovici
MINISTRUL AGRICULTURII: Petre Daea
MINISTRUL EDUCAȚIEI: Valentin Popa (rector Suceava)
MINISTRUL MUNCII: Lia Olguța Vasilescu
MINISTRUL ECONOMIEI: Dănuț Andrușcă
MINISTRUL TRANSPORTURILOR: Lucian Șova
MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: Radu Oprea
MINISTRUL SĂNĂTĂȚII: Sorina Pintea
MINISTRUL CULTURII: George Ivaşcu
MINISTRUL APELOR ȘI PĂDURILOR: Ioan Deneş
MINISTRUL CERCETĂRII: Șerban Valeca
MINISTRUL COMUNICAȚIILOR: Bogdan Cojocaru
MINISTRUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI: Ioana Bran
MINISTRUL TURISMULUI: Bogdan Trif
MINISTRUL PENTRU ROMÂNI DE PRETUTINDENI: Natalia Intotero
MINISTRUL PENTRU FONDURI EUROPENE: Rovana Plumb
MINISTRUL PENTRU AFACERI EUROPENE: Victor Negrescu

ALDE

MINISTRUL JUSTIȚIEI: Tudorel Toader
MINISTRUL AFACERIOR EXTERNE: Teodor Meleșcanu
MINISTRUL ENERGIEI: Anton Anton
MINISTRUL PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL: Viorel Ilie

Potrivit Constituţiei, după stabilirea componenţei Cabinetului, premierul desemnat se prezintă împreună cu echipa şi programul de guvernare în faţa Parlamentului, pentru a obţine votul de învestire, în şedinţă comună a camerelor.

Odată votat guvernul, membrii Executivului merg la Cotroceni, pentru a depune jurământul.

Constituţia României

Art. 103. Învestitura

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Art. 104. Jurământul de credinţă 

(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.

(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.