Managerii prevăd creșterea numărului de salariați
Managerii estimează o stabilitate a activităţii în industrie şi servicii, o creştere moderată a numărului de salariaţi în servicii precum şi un avans al preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, până în martie, potrivit Tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada ianuarie – martie 2018, publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
În cadrul anchetei de conjunctură din luna ianuarie 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%). Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează tendinţă de scădere (sold conjunctural -33%).
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +14%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare, se precizează în comunicatul INS.
În sectorul construcţiilor, este estimată o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -18%) şi un declin moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural -14%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +19%).
În comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -7%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o reducere moderată (sold conjunctural -8%) iar numărul de salariaţi (sold conjunctural +3%) va rămâne relativ stabil.
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +22%).
Conform estimărilor din luna ianuarie 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural 0%).