Tăriceanu, un nou atac dur la adresa lui Iohannis
Călin Popescu Tăriceanu a lansat marţi un nou atac la adresa şefului statului. Preşedintele ALDE a declarat că modificarea legilor justiţiei reprezintă un prim pas important care urmăreşte să rupă legătură între statul paralel şi justiţie. „Mă aştept ca Iohannis să fie avocatul statului paralel pentru a obţine al doilea mandat”, a completat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut marţi că în România există „un asalt al statului paralel” şi a afirmat că ALDE, formaţiunea pe care o conduce, a purtat în ultimii ani o bătălie continuă cu „”statul paralel””.
„Acest asalt care este dat de statul paralel, de cei care au ajuns să fie corupţi de putere şi care vor să aibă controlul butoanelor este unul consistent. Şi acest asalt se manifestă şi în ţară şi vedem că a început să se manifeste din ce în ce mai puternic şi în străinătate. (…) ALDE, ca partid liberal, a purtat în ultimii ani o bătălie continuă cu statul paralel, pentru că eu cred că esenţa unei ţări democratice şi liberale este respectul fără niciun fel de concesie pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Şi am făcut acest lucru cu armele democratice care stau la dispoziţia noastră, adică dezbaterea şi votarea unor legi care să împiedice abuzurile sau organizarea unor dezbateri cu participarea asociaţiei magistraţilor, pentru că adevărul este că majoritatea acestora sunt oameni oneşti, care atrag ei înşişi atenţia asupra influenţei nefaste a sistemului paralel”, a declarat liderul ALDE într-o conferinţă de presă.
În opinia acestuia, o serie de informaţii – între care cele legate de renunţarea din partea autorităţilor la protecţia SPP sau excluderea din magistratură a unui procuror – nu sunt „decât vârful aisbergului”.
„Câţi români sunt victimele abuzurilor fără ca noi să ştim, până unde se întind în final tentaculele statului paralel? Pe zi ce trece vedem din ce în ce mai multe piese ale unui puzzle imens care apar la suprafaţă şi ele ne oferă o imagine îngrijorătoare a României de astăzi, un stat în care abuzurile sunt la ordinea zilei – un regres imens în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dacă este să iau ca reper chiar anul 1990, când încă Securitatea, la începutul acelui an, era extrem de prezentă în minţile noastre şi nu numai. (…) Trăim astăzi într-o Românie care mi se pare un fel de ţară sub asediu şi asediul nu este al oamenilor politici care votează legile justiţiei, după o lungă dezbatere care a durat luni şi care a fost distorsionată ca acţiune. (…) Lupta împotriva corupţiei n-are nicio legătură cu legile de organizare ale justiţiei”, a afirmat Tăriceanu.