Anchetă internă la SABIF

O anchetă internă va fi făcută la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în cazul unei intervenţii care nu s-ar fi desfăşurat conform protocolului, a declarat pentru Agerpres, vineri, managerul instituţiei, Alis Grasu.

„Intervenţia nu a fost conform protocolului de traumă. (…) Are loc o anchetă internă. Am referatul în faţă”, a spus doctorul.

Potrivit managerului, se va cere notă explicativă personalului care a făcut intervenţia. „Comisia de disciplină se va întruni, probabil, luni sau marţi, urmând toţi paşii legali”, a mai spus Grasu. Ea a susţinut că se va întocmi un dosar care va fi trimis la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

„Din punctul de vedere al respectării protocolului de abordare, va trebui să decidă OAMGMAMR”, a mai spus medicul. Ea a afirmat că este vorba de un asistent medical, bărbat, care a participat la intervenţie.

„Vom munci în continuare şi vom face tot posibilul ca astfel de cazuri să nu mai fie” a mai afirmat Alis Grasu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.