Mircea Diaconu, despre o nouă candidatură la PE
Vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Mircea Diaconu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighişoara, că din punct de vedere fizic nu simte nevoia să mai candideze pentru un nou mandat în Parlamentul European, însă dacă oamenii îi vor cere să pornească din nou în alegeri, se va supune.
„Nu e după mine o nouă candidatură. Trebuie să vrea alţii, nu eu, fiindcă mecanismul acesta depinde de alţii. Nu trebuie să vreau eu, iar eu nu am niciun semnal, cetăţenii m-au trimis acolo, nu pot să discut cu fiecare. (…) Corpul meu nu mai vrea, corpul meu o să împlinească 70 de ani în 2019, ceea ce e o veste nu foarte bună, e o chestie de bilanţ şi e bine să te prindă acasă. Corpul meu nu vrea, dar dacă vor fi nişte oameni mulţi care vor ţipa la mine să mă duc la muncă, mă voi supune. Dar deocamdată nu am niciun criteriu. S-ar putea să fie mai mulţi decât atunci, voturile pentru mine la ultimele alegeri au fost cât pentru trei eurodeputaţi şi ele s-au dus în alte părţi. Drept pentru care, eu îi văd pe domnii aceia în avion şi mă gândesc că doi dintre ei sunt acolo pe voturile mele şi mă enervează. Şi nu-s cei mai buni, sunt şi buni, dar cei mai mulţi sunt banali sau şterşi. Dar nu asta e important pentru mine. Pe de altă parte, coşmarul de a candida independent nu vi-l doresc, pentru că este extraordinar de greu să fii singur şi să fie 100.000 de semnături olografe din toată ţara”, a arătat Mircea Diaconu.
Acesta a afirmat că şi dacă ar candida din nou, ar merge tot independent, fiindcă nu vrea să construiască vreo structură sau să intre în vreo structură politică, chiar dacă o astfel de candidatură pe o listă ar fi foarte simplă.
Până la o decizie în privinţa unei eventuale noi candidaturi, Mircea Diaconu a spus că lucrează la un aviz asupra unui raport general privind bugetul UE pentru fonduri structurale şi de coeziune până în 2020, la secţiunea Cultură-Educaţie.