Tudose nu vrea președinte executiv al PSD

Fostul premier Mihai Tudose a declarat luni că nu este interesat de funcţia de preşedinte executiv al PSD.

„După ce a devenit oficială discuţia despre alegeri şi s-a votat că vor fi alegeri o să avem o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii, colegii de pe zonă, şi vom stabili cine va reprezenta zona”, a spus Tudose, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

El a precizat că nu îl interesează funcţia de preşedinte executiv al partidului.

În opinia sa, modificarea Statutului partidului în privinţa alegerilor poate fi „de bun augur”.”În primul rând că nu mai e un război în toată ţara, vor fi alegerile, cred eu, mult mai liniştite. Şase judeţe sunt în stare să pice de acord cu cine să-i reprezinte”, a susţinut Tudose.

Întrebat dacă este nevoie ca preşedintele PSD să ceară un vot de încredere la Congresul din 10 martie, fostul premier a răspuns că „nu există noţiunea asta, de vot de încredere”.

Tudose i-a dat dreptate primarului general al Capitalei care a declarat că i ”s-au pus beţe în roate” în activitatea sa din partea Guvernului, inclusiv din partea celui pe care l-a condus el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.