Ionuţ Vulpescu îl atacă pe Dragnea

Vicepreşedintele PSD Ionuţ Vulpescu a explicat, sâmbătă, decizia sa de a renunţa să candideze la orice funcţie în partid, arătând că ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecinţa dispariţiei criteriilor de evaluare şi că totul se reduce la gradul de fidelitate faţă de lider.

„Ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecinţa dispariţiei criteriilor de evaluare, lipsei de responsabilitate şi creşterii convingerii că, dacă ai puterea, poţi face orice, fără să răspunzi pentru ceea ce faci. Totul se reduce la gradul de fidelitate faţă de lider, indiferent cum s-ar măsura ea, fidelitatea, şi oricât de pernicioasă ar fi această atitudine (…) Am încercat, cu sinceritate şi onestitate, să înţeleg rostul acestui Congres Extraordinar al PSD, apărut din senin, organizat în grabă şi într-un mod extrem de netransparent. Sunt, încă, vicepreşedinte al partidului. Iar dacă eu n-am înţeles rostul Congresului, mă îndoiesc că membrii şi simpatizanţii noştri au reuşit să înţeleagă ceva. Nu pot fi de acord cu anatemizarea celor care, dacă nu sunt de acord cu liderul, sau cu unele decizii ale majorităţii din organismele de conducere, sunt demascaţi ca „duşmani ai partidului”, care-i fac rău”, a susţinut Ionuţ Vulpescu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit vicepreşedintelui PSD, formaţiunea trebuie să accepte faptul că, fiind un partid mare, vor exista platforme, diferenţe de abordare, fiindcă aşa este în toate marile partide europene, în care cei care au altă opinie nu sunt excluşi de către conducere.

Acesta a subliniat că, pentru sănătatea democraţiei româneşti stânga trebuie să existe, dar că nu poate să nu se întrebe dacă după Congresul de sâmbătă se va mai putea vorbi cu adevărat despre Partidul Social Democrat.

Politicianul a precizat că „marea mândrie” a partidului de stânga românesc, PSD, este aceea că „am devenit cel mai pro-business partid european”, doar că această familie politică nu există în Europa, iar evoluţiile din partid complică relaţiile externe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.