Incident armat în Maryland. Doi elevi, răniți!

Două persoane au fost rănite marţi într-un incident armat petrecut într-un liceu din statul american Maryland, la 110 km sud-est de capitala Washington, în urma căruia atacatorul, despre care s-a comunicat iniţial că a fost şi el rănit, a decedat, a anunţat şeriful Tim Cameron din comitatul St Mary’s, transmite AFP.

”Un trăgător izolat a deschis focul asupra unei femei chiar la începerea cursurilor în această dimineaţă”, a declarat pentru postul MSNBC şeriful Tim Cameron.

O liceană se află în ”stare critică”, iar un alt elev este în ”stare stabilă”, a precizat Cameron.

Atacatorul a fost neutralizat de către un agent de securitate al şcolii, după un schimb de focuri, a mai indicat şeriful districtual.

Elevii liceului – unde învaţă în jur de 1.600 de adolescenţi cu vârste între 14 şi 18 ani – au fost evacuaţi ulterior cu autobuzele spre o altă şcoală, de unde urmau să fie recuperaţi de părinţi.

Imagini difuzate de televiziuni locale arătau multe maşini de poliţie în faţa unei clădiri din cărămidă roşie.

Potrivit mărturiei prin telefon a unui licean pentru CNN, focurile de armă au fost trase la puţin timp după începerea cursurilor, la ora locală 08.00 (12.00 GMT), iar poliţia a intervenit foarte rapid.

Agenţi federali ai Biroului pentru alcool, tutun, arme de foc şi explozivi (ATF) se îndreptau spre locul incidentului pentru a participa la anchetă.

Luna trecută, părinţii unor elevi ai liceului au alertat o publicaţie locală, The Bay Net, în legătură cu ameninţări de atac armat care circulau pe Snapchat.

Incidentul de marţi din Great Mills survine după masacrul petrecut la 14 februarie într-un liceu din Parkland, Florida.

”Suntem aici pentru voi, elevi din Great Mills, împreună putem împiedica repetarea” unor astfel de atacuri, a scris pe Twitter Emma Gonzalez, supravieţuitoare a masacrului din Parkland şi purtătoare de cuvânt a mişcării privind limitarea accesului la arme de foc.

Tragedia din Florida a declanşat o mişcare de mobilizare a sute de mii de liceeni pe tot cuprinsul ţării, tinerii cerând în special interzicerea vânzărilor de puşti de atac automate, care în SUA pot fi procurate foarte uşor, în unele state chiar de la vârsta de 18 ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.