Numărul parlamentarilor francezi va fi redus cu 30%!
Guvernul francez va prezenta la jumătatea săptămânii viitoare proiectul de reformă instituţională promisă de preşedintele Emmanuel Macron, acesta din urmă dorind în special reducerea numărului de parlamentari cu 30%, a indicat vineri Palatul Elysee.
Preşedintele Macron i-a primit vineri pe preşedinţii Adunării Naţionale, François de Rugy, şi Senatului, Gérard Larcher, pentru a ajunge la un compromis cu privire la această reformă. La întâlnire a participat şi premierul Edouard Philippe.
”S-au înregistrat progrese asupra tuturor subiectelor în timpul întâlnirii de la Elysée, dar nu s-a ajuns la un acord asupra propunerii de scădere a numărului de parlamentari cu 30%”, a declarat o sursă apropiată preşedintelui Senatului francez.
În prezent, Franţa are 577 de deputaţi şi 348 de senatori, ceea ce – raportat la populaţia sa – o plasează în media europeană.
În ceea ce-l priveşte, premierul Edouard Philippe a propus ca 10-25% dintre deputaţi să fie aleşi pe baza unui vot proporţional, în timp ce François de Rugy s-a pronunţat pentru un procent de 25%, iar Gérard Larcher pentru o proporţie mai scăzută.
Şeful guvernului de la Paris va prezenta la jumătatea săptămânii viitoare principalele propuneri din cadrul acestei reforme a instituţiilor centrale din Franţa, una dintre măsuri vizând limitarea la trei a numărului de mandate succesive pentru parlamentari şi primarii marilor oraşe.