Ministrul Rovana Plumb, vizat de o moțiune simplă

Viceliderul grupului senatorial PNL, Eugen Pîrvulescu, a anunţat că un grup de parlamentari ai PNL şi PMP a depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, documentul intitulându-se „Absorbţia banilor comunitari – o catastrofă marca PSD-ALDE”, potrivit news.ro.

Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda, a precizat că moţiunea a ajuns deja în posesia sa.

„În conformitate cu regulamentul Senatului, numărul necesar de semnături este întrunit, va parcurge cursul regulamentar. Va ajunge la domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care va dispune aşa cum prevede regulamentul”, a spus Claudiu Manda.

„România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii simple susţin că PSD-ALDE au fost interesate mai mult de măsurile clientelei lor, nu să atragă investiţii şi fonduri europene, iar România dezangajează anual sute de milioane de euro.

„PSD împreună cu ALDE au fost mult mai interesate să ia măsuri în interesul clientelei de partid decât să pregătească investiţii şi să atragă fonduri europene. În acelaşi timp, funcţionărimea (numită politic, pe lângă cea cu atribuţii tehnice) din ministere se mişcă încet, lunile trec, iar banii de investiţii nu ajung în ţară, România dezangajează anual sute de milioane de euro. Toate componentele societăţii româneşti sunt lezate puternic de lipsa infrastructurii publice, birocraţia excesivă şi de lipsa reală de interes pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

Moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată marţi, 13 aprilie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.